earthwalker

pe vremuri , cand eram eu fan sci-fi, n-as fi banuit ca o sa ajung sa urasc robotii. pe atunci inca mai credeam ca or sa inlocuiasca munca grea a oamenilor. mi se parea normal ca, in urma descoperirilor tehnologice avansate, noi o sa lucram mai putine ore. ca  mamele or sa aiba concedii de maternitate de ani de zile, pt ca, pana la varsta de macar 3 ani a unui copil, a fi mama e o ocupatie full-time. ca o sa ne putem lua toti concedii mai lungi si o sa avem timp sa citim si sa ne educam toata viata. in fine, ca aceasta crestere a productivitatii o sa reflecte in beneficii egale pentru toti. nu, robotii au luat locul oamenilor si oamenii au fost aruncati la gunoi, pentru ca cei care detin roboti au hotarat ce sa faca cu ei -sa produca profit maxim pentru un grup restrans, pentru cei care ii detin. doar robotii nu erau sa ajunga la cei care i-au produs. cum ar veni, doar nu era sa beneficieze populatia care a platit platit taxe, adica banii pentru cercetare.

in urma globalizarii, majoritatea slujbelor care produceau ceva real s-au mutat din vest din ce in ce mai spre est, daca nu le-au luat robotii, le-au luat chinezii, in mana carora au ajuns toate ouale noastre. ramasi fara slujbe, vesticii isi inventeaza ocupatii de intermediere si reintermediere si supraintermediere,de conducere, facilitare, manageriere, organizare, comunicare, comercializare, exercitat  presiune prin reclame, imprumutat bani care nu exista, de vandut fum si vorbe si promisiuni si bonds si , bineinteles, de vandut munca chinezilor. nu stiu cati ani or sa treaca pana atunci, dar intr-o zi o sa se vorbeasca despre cat de multa uzura si degenerare aduce societatilor din vest (si la capitolul asta si romania e in vest) pseudo-munca asta lipsita de orice demnitate.

si cat de convenabil e pentru cei bogati din vest sa inlocuiasca muncitorii cu roboti sau cu chinezi. muncitorii au fost in istorie cei care au protestat si au amenintat, nu intelectualii, care nu au avut aceleasi probleme de rezolvat ,in schimb au avut mai multe de pierdut, nu taranii dispersati ici colo prin tara, ci muncitorii aflati in aglomeratii urbane. unde mai avem muncitori azi ca sa mai protesteze cineva cat sa se sperie bogatanii? in america sunt pe wellfare sau pe droguri sau au o slujba de-asta de produs fum, ca de exemplu greeter la wallmart (welcome to wallmart! have a nice day! welcome to wallmart! have a nice day). daca ar vrea sa protesteze  nici nu ar putea sa se adune ca n-ar gasi locuri de parcare, pai ce, mai merge cineva pe jos?

globalizarea si robotii au fost mari tepe la care am pus bot. asa cum tot saracul din america isi inchipuie ca baiatul sau fata lui pot ajunge presedintele usa sau ca poate castiga la loterie. si pentru ca inca mai spera ca o sa poata face bani, si inca multi, saracul din ziua de azi e mai degraba de dreapta,  gata pregatit sa isi apere viitoarea avere uriasa de saracii ramasi saraci. of, rar om mai amarat, pacalit si prostit  decat saracul de dreapta!

oare de ce fac muslimii filme asa bune? n-au aerul ala balcanic buf ci drame in toata regula, luate in serios, fara cinism si care te pun sa plangi ca la tragediile grecesti.

The day I became a woman

Autumn (Sohnbahar)

Le graine et le moulet

My only sunshine

Gegen die wand

Auf die andere seite

Welcome

La fille de Keltoum

Tahaan

si astea numai dintre cele pe care le stiu eu si numai din ultimii ani.

cand stau la mai putin de un metru de mitza, si numai langa ea, nu langa alta pisica, mi se perinda prin creier imagini multe multe din braila. mitza n-a fost niciodata la braila, ea nu e decat un releu pufos. ma tem uneori ca dorul de casa si braila arata cum nu traim cu pasiune prezentul.

saraca mitza e nascuta la berlin pe 9  iunie 2003 si inrudita indeaproape cu profa mea de germana de atunci. a calatorit fara voia ei in bulgaria cand am mers la bucuresti pentru un an  si cu ocazia asta a vazut putin vama veche si marea neagra(unde s-a speriat de valuri si nu i-a placut deloc).  a stat un an in viena,  apoi s-a intors la bucuresti si a facut blatul cu trenul la iasi ca nu avea voie la vagonul de dormit, a zburat tocmai la new york , unde a schimbat avionul si a dormit o noapte la hotel unde a facut si pipi. si  acum traieste in pittsburgh.  sa mai spuna cineva ca pisicile nu sunt tolerante cu stapanii lor ticniti. cel mai mult a parut sa ii placa la bucuresti, unde avea cais cu vrabii la geam, si la pittsburgh, unde avem la geam un ditamai copacul cu veverite si mierle sau cum s-or numi ele.

n-am avut chef de avatar si n-am vrut sa imi placa, pentru ca prea vorbea toata lumea despre el, si cand colo mi-a placut la nebunie, l-am vazut aseara.  a fost frumos frumos frumos! frumos spectaculos pictural colorat. si pe deasupra oamenii albastri i-au razbunat pe  oamenii rosii, maro si negri de pe terra.

pacat insa ca toate culorile si formele astea sunt posibile pe ecran. imi pare mai bine ca atunci cand am citit cartile de povesti fara sa le vad ecranizate si le-am visat eu singura in capul meu, in loc sa mi le dea cineva mura in gura. singurele imagini pe care mi le amintesc din copilarie sunt ilustratiile lui val munteanu la harap alb, carte pe care nu am vazut-o de mai mult de 20 de ani-de-atunci ma tot uit dupa ea prin anticariatele romanesti. la fel spune picturita asta, anna joelsdottir. in islanda copilariei ei a avut doar radio, un singur canal, si  culorile au crescut singure in capul ei.

imaginile descriptive (si mai ales alea in miscare) si meditatia pe marginea cuvintelor, ideilor s-ar putea sa nu poata coexista. bineinteles, s-ar putea sa ma insel. sa ii intrebam pe oamenii albastri.

leapsa de la puck cu cele mai faine filme ale ultimelor 10 ani:

The day I became a woman

Idiocracy

Tahaan

I served the king of England

Amintiri din epoca de aur

a fost greu sa aleg, mi-au placut mult mai multe. as fi bagat o tona de filme arabesti.

amintiri din epoca de aur nu e un film extraordinar dar e bun si m-a umplut de mandrie pentru ca in sfarsit actorii nostri joaca natural si firul povestilor curge. ani de zile mi-a fost un pic jena de provincialismul filmelor romanesti, acum gata, sunt si ale noastre ca lumea.

ce mai mananca albatrosii

am inceput sa ii intreb pe toti romanii din jur daca isi dau seama ca noi cand ne intalnim vorbim numai despre romania: amintiri, stiri, povesti, bloguri, filme. si daca isi dau seama ca asa o sa fim intotdeauna, pana la sfarsitul vietii.

nici nu am prea gatit de craciun, am mancat pe la romani (practic vecini) in vizita: sarmale, ciorbe de burta, torturi felurite, totul cat se poate de romanesc. noul an il incepem cu americani. iar de revelion o sa fim vegetarieni si o sa ne protejam cat de cat fierea si vasele de sange: salata de boeuf fara carne, chiftele indiene din legume, legume indiene la cuptor, guacamole, muhammara, cozonac cu nuca si tort de ciocolata, paine de casa din amestec de faina de grau si porumb. cel putin astea stiu ca imi ies bine, mai ales ca stiu unde am gresit la cozonacul de craciun.
multa vreme n-am sa mai pot privi o sarma.

ii raspund si eu distinsei doamne papadie aurie, care ne-a provocat sa povestim cum am petrecut timpurile revolutiei.

eram de 22 anisori si eram amandoi profesori in 2 sate din banat, tocmai terminasem facultatea . pe la mijlocul lui  decembrie am plecat in vacanta. mai cu autostopul, mai cu trenul, am ajuns la bucuresti si am innoptat, ca de obicei, la un bun prieten, ofiter in armata. a doua zi dimineata el a plecat ca se daduse alarma mare in armata si nu s-a intors  zile la rand. alarmati si noi,am rasucit butoanele la radio si am aflat de la radio france international despre ce se intampla la timisoara. am asteptat cateva zile  sa se petreaca ceva si in bucuresti, dar nu ne puneam mari sperante. asa ca am plecat la parintii mei la braila. cand am ajuns, incepuse si la bucuresti.  pe 22 mi-a zis o vecina pe scari, ia du-te si te uita la televizor, sa vezi ca a picat ceausescu. am plecat cu aldracu spre “casa alba”, sediul primariei si al pcr judetean, sau cum naiba se numea. se aduna lume si plangeam si radeam ca in cea mai frumoasa zi a vietii noastre. atunci, in prima zi,nu a tras nimeni, a doua zi insa in braila au inceput sa traga destul de rau.

musiu aldracu isi dorea tare mult sa plece la bucuresti sa apere televiziunea.  i-am bagat in cada cu apa hainele  mai groase, chipurile la spalat, ca sa nu poata sa plece. a trebuit sa se multumeasca cu paza unui pod  de peste calea ferata din braila.

in rest, in jurul blocului se dadeau lupte grele cu “teroristii” adica te miri cine arata cu degetul in cele 4 zari si soldatii trageau unde se nimerea. am vazut atata prostie de m-am ingrozit. trageau absolut aiurea si lumea se amuza inventand teroristi. precis multi au murit din greseli   tragice. cel putin in braila.

n-am dormit mai deloc in noptile alea .cel mai frica imi era ca revine ceasca. pana nu l-am vazut mort nu m-am linistit. daca eram acolo, l-as fi impuscat eu singura, nu as fi avut nevoie de ajutor. pana in ultima clipa am temurat ca s-ar putea sa il salveze cineva. mi-era ingrozitor de teama sa nu se intoarca la bucuresti si sa omoare pe toti oamenii aia iesiti in strada.

apoi au urmat anii 90. asa cum au fost ei, cu lipsuri si dezamagiri si cu iluzia ca tara o sa se puna pe picioare, altii mai frumosi n-am avut, aia au fost anii tineretii noastre.

greu sa te obisnuiesti cu gandul ca lucrurile  minunate nu aduc intotdeauna minuni, sau ca lucrurile ingrozitoare iti pot deschide orizonturi. cred ca asa reflecteaza si boul de  ceasca prin iad acolo despre  cum i-au pus-o studentii de atunci, decreteii lui multiubiti (nascuti in numar mare dupa ce el insusi a dat decretul impotriva avorturilor),  de l-au dat jos. la atata am folosit si noi, dupa aia ne-am imprastiat in 4 zari, ne-am strecurat fara glorie, ne rade lumea ca suntem nostalgici, in general nu se mai aude de noi.

dau mai departe leapsa la toata lumea si sper sa se adune  la doamna papadie cat mai multe povesti.